2023-04-04

Lucrare AGMI: Realizare acoperiș semirotund, județul Satu Mare

Vă prezentăm o lucrare finalizată în Dobrotești, județul Olt, ce aparține unui beneficiar care a apelat la noi pentru a doua oară.

În ciuda faptului că dorința noastră generală este de a avea șantiere cât mai aproape “de casă”, ultimii ani au adus o cerere mare la nivel național. Această cerere, corelată cu o tot mai slabă dezvoltare a județului Ialomița, județ în care se află baza de producție, ne-au împins să lucrăm la distanțe tot mai mari.

Tătărești, județul Satu Mare.

Provocări ale proiectului.

Provocările nu au venit neapărat din mulții kilometri dintre Slobozia și Tătărești, ci mai degrabă din partea logistică a lucrării care a presupus o foarte bună organizare: nimeni nu-și dorește să aibă elemente lipsă într-un șantier la câteva sute bune de kilometri. Șantierul a fost unul destul de fluid, cu timpi mari de deplasare și nu ne-a adus mari probleme ci mai degrabă două inconveniențe majore cauzate de lipsa curentului și a pazei în șantier. Dacă pază este un subpunct care poate fi rezolvat cu ușurință, curentul electric este un element crucial pentru noi fără de care nu ne putem desfășura activitatea. Am dori, de aceea, să menționăm pentru toți potențialii viitori clienți că asigurarea energiei electrice este o sarcină a beneficiarului.

Din punct de vedere tehnic, frontul de lucru de la Tătărești a fost unul mulțumitor, pe care ne-am putut organiza în bune condiții. Ca element distinctiv, am avut aici o ușă laterală suplimentară față de accesul principal în hală care, ca și la alte locații, a necesitat o atenție mai mare pentru o bună etanșare. Având o lățime de 25 m și o lungime de 50 m, hala se va dovedi a fi un foarte bun spațiu de depozitare pentru perioada care urmează, înălțimea totală de 10 m făcând facilă bascularea pentru orice tip de utilaj. Important, și un plus pentru noi, a fost faptul că beneficiarul a ales să toarne placa de interior înainte să ajungem noi și, în plus, a ales să continue betonarea și în afara perimetrului halei cu o pistă pe care ne-am putut desfășura activitatea.

Finalitatea proiectului.

Finalizarea unor lucrări care aduc mereu un factor de dificultate fie prin distanța mare față de baza de producție, fie printr-un amplasament dificil, sau diferite problem tehnice care pot apărea în șantier, ne ridică moralul. Văzând și satisfacția beneficiarilor, înțelegem că îndeplinim și noi o mică parte importantă într-un domeniu vital pentru țara noastră.

DISTRIBUIE ACEST ARTICOL